lasitate

E ceata. Abia ma vad.
 Abia te vad.
Se vede asa departe un felinar...
"Du-ma acasa!", iti spun.
Imi vorbesti de oboseala...
E si noapte. Auzim cainii cum miauna. Ceva miroase inchis in atmosfera.
E tarziu si e intuneric si e si ceata, asa ca nu pot sa vad unde e inelul ce tocmai mi-a cazut de pe deget.
"ce ti-a cazut?", ma intrebi.
Iti vorbesc de oboseala, ca halucinezi.
Ajungem la mine. Suntem in fata usii.
"Mai stai putin!", iti spun.
"Vreau portocale!", te smiorcai.
"mereu am portocale", raspund.
"Stiu."
spui.
Ochii-ti stralucesc. Zambesti, te incrunti, iti inclestezi maxilarul.
Parul umed ti se usuca si arata urat. Esti dragut asa, umed.
Oftezi, esti incordat.
Curat o portocala si iti dau o felie, dar iei doua.
Iti zambesc; nu imi raspunzi. Ma apropii de tine, imi lipesc nasul de al tau si fruntea si mainile de fata ta si respiratia de a ta si sufletul meu ti-l dau tie.
Privesti in jos, ma eviti. Sunt inca langa tine.
Imi lipesc obrazul de urechea ta rece si umeda.
Pielea ta care se zbarleste imi zgarie lobul urechii si imi ceste temperatura.
Ma prinzi de incheieturi si ma impingi.
"Nu pot.", imi spui.
"Ce mai face ea?", te intreb.
Mananci din coaja de la portocala.
"O iubesti?", te intreb; imi da o lacrima.
Nu imi mai eviti privirea.
O iei si o scapi pe jos, apoi o zdrobesti ca pe un obiect casant cu mainile-ti de portelan, dupa care o mananci de parca ar fi iaurt cu ananas.
Arunci portocala si te indrepti spre canapea, unde stau eu.
Imi apuci capul in mainile tale, iti simt degetele reci si tremurande.
Iti pui nasul rece peste al meu, care fierbe.
Ma saruti. Imi sorbi viata de pe buze; simt ca nu mai am oase in picioare, nici picioare nu mai am.
Inima imi bubuie si imi iese prin cutia toracica, ce mi se dizloca.
Iti prind parul in palme, il mangai.
Te trantesti cu tot cu mine pe covor.
Te intorci si acum eu sunt pe tine.
Pui o bariera de aer intre buzele noastre, dupa care imi pui capul pe pieptul tau.
Te uiti in gol.
Ma uit la tine. Suspin.
"Te iubesc!", spui; si imi stergi lacrimile.
Tragi o patura peste noi, stingi lumina. Iei si o perna.
"Somn usor!, ai grija de inel." imi spui, si imi atingi fruntea cu buzele tale calde si cu nasul rece in timp ce mi-l pui pe deget. Se pare ca l-ai gasit...
"Nu! de ce? Mai spune-mi! De ce imi faci asta? De ce nu...?", si nu raspunzi. "Spune-mi odata! Iti place sa ma privesti in timp ce sangerez?", iti strig.
Nu raspunzi.
Sar pe tine incercand sa obtin un raspuns. Ma prinzi de mijloc. Imi simt coapsele in jurul taliei tale si incep sa tremur. Din nou am lacrimi in ochi.
Te uiti la mine, te ridici si ma mai saruti o data, dupa care ma pui inapoi pe perna.
"Intr-o zi..." spui.
"Cand?", iti raspund.
Vorbesti de oboseala...

"nu ma poti atinge", ii soptesc.
"mint", e ceea ce nu-i spun.
el ma poate atinge, e ceea ce n-o sa-i spun niciodata.
"te rog, atinge-ma!", e ceea ce vreau sa-i spun.

steaua mea are cancer.

E ceva ce se termina vreodata? Saturatia?

Pasarea de oamenii neinteresati de parsoana ta? Mesajele pe care le astepti si nu vor veni niciodata?

   Speranta ca lucrurile se vor schimba vreodata? Daruirea de sanse doar pentru a fi dezamagit? Promisiunile incalcate? Prietenii de cacat care nu sunt acolo niciodata? Nemernicii egocentristi si limitati? Acelasi vechi cacat in fiecare zi. 

    Nu. nimic nu se opreste niciodata.. Prefacere, violenta, orgoliu, furie, nedreptate, lasitate, minciuna... ne definesc; te definesc. Ca si asta: "...". Ai maini de ucigas, nu-i asa? Ce altceva mai ai? Iti spun eu, numele, singurul lucru pe care il avem si ne defineste.

 Ce e in mintea mea? Dor.
 Mult mult dor.

nu esti ceea ce îmi doresc, zise;
cui îi pasa de autenticitatea vorbelor dumneavoastra?
poetii mor.
poetii nu sunt autentici.

în urma unei dureri groaznice sau
fara nici cea mai mica durere.
cine stie?
dracu sa-i ia pe toti!

iar ploua-n orasul asta.
mergi spre ea,
te uiti o data,
de doua ori,
i-ai cere un sarut, dar îi zici:
nu-mi dai si mie o tigara?
dar tu nu fumezi, îti raspunde;
dar tu nu ma cunosti, îi zici înapoi.

raportat la tipurile de cititori
poti ajunge la ea acasa
sa-ti dea o cana cu apa rece,
o haina mai de Doamne-ajuta,
sau stii tu.

sau poti ajunge sa fumezi prima tigara
asa cum se cuvine,
sau poti sa nici nu deschizi gura.


iubirea e-n multe feluri.

Nu eu

Pentru că orizontul ți se schimba de la o zi la alta. Peste tot microbi, peste tot larve ale muștii de carne, peste tot acizi mistuitori, peste tot umflături cu puroi. Dacă închid ochii trăiesc descompunerea interiorului, a celulelor, a cărnii mele. Dacă îi deschid trăiesc descompunerea exteriorului, a obiectelor, a aerului. Cine iubește în mod egal rahatul și tandrețea, fără să le deosebească? Cine dirijează monstrul ăsta?

esec

Cum sa zic? Am zis o data. Nu mai zic. Nu pot nici sa scriu.
Adica pot: (te) I-U-B-chhhh-...
Nu pot.

Cum sa fie rationala? Adica planuiesc inainte? Acum respir. Acum ma uit la tine. Acum ma dau 2 pasi inapoi. Acum te iau in brate. Acum nu mai clipesc. Sau azi iti dau 30% din mine. Pentru maine mai negociem. Cum sa fie asta rational? Ori e, ori nu e. Ori ma zbat pana ma doare de mor, ori o las balta. Eu nu pot sa simt asa.
Si, oricum, nu vad niciun echilibru. Nu e bazat pe gandire. Trebuie doar sa simti. Intelept e sa nu o incadrezi in silogisme, fiindca apare esecul.
E ilogic.