high

high

miercuri, 24 decembrie 2014

where does the good go

   E iarna, ca de obicei in sufletul meu; sa spunem ca maretia ei consta in stratul de alb pe care ni-l aduce, in incarcatura de materiale ce ne acopera pielea si in caldura degajata de corpul nostru atunci cand deschidem gura. Esti cu mine.
 - Ce crezi despre infinit? ma intrebi in timp ce privirea iti cade pe incaltamintea mea uda
 - Asta e infinitul, iti spun in timp ce iti ridic capul spre cer.
 - Ce vrei sa spui? 
 - E simplu. Asta e dovada infinitului. Cerul senin al noptii tarzii pe timp de iarna, atunci cand nu mai pare ars si ravasind cenusa. 
 - Stele?
 - Spatiile dintre ele. Spatii negre, vesnice, in care vezi ce nu ti-e permis sa ai vreodata. Limitare si infinit simultan.
 - Xibalba? Iad sau Paradis?
 - Ce zici de Purgatoriu?
 - Nu inteleg.
 - Tu nu intelegi nimic. Nu e Paradis, e doar intrarea spre cealalta lume, "place of fear".
 - Nu e ciudat ca vesnicia e o constelatie pe moarte? De ce nu ii spui, simplu, Orion?
 - Pentru ca nu ar mai fi o metafora
 - Nu traim o metafora. Traim ceva real. 
 - Traim o incercare pentru vesnicie. Singurul lucru ce ne da de inteles asta e ceea ce exista dincolo de stratul asta de gaz, ceea ce poti vedea doar in puritatea suprema. 
 - Crezi ca puritatea e vesnicie?
 - Cred ca bunatatea si curiozitatea sunt primii pasi spre ea. Cred ca puritatea e subestimata.
Respiratia ti se ingreuneaza, la fel si mobilitatea mainilor rosii si inghetate. Ochii tai striga "durere". Ai vrea sa iti frang inima, caci simti ca doar prin autoflagelare poti sa traiesti, sa iti tragi fiecare respiratie. Vrei sa pleci, asa ca ma ridic cu greu din cauza degetelor inghetate. Privesc cristalele de zapada de pe crengile copacilor si pe pamant, sub noi, scoase in evidenta de razele de luna. Realizez ca luna nu e nici pe departe la fel frumoasa pe cat crezi tu ca e, nu e la fel de frumoasa ca teama ta ca as putea sa nu-ti frang inima, sa nu iti alimentez durerea. 
 - Sa mergem!, iti spun ragusita.
 - As vrea sa nu te pierd, imi spui mintind.
   Iti privesc ochii si ma simt pregatita de moarte, pregatita sa traversez Calea Lactee in drumul meu spre Xibalba, pregatita sa imi metin aceasta pozitie a mintii pentru zilele ce vor urma, pentru zilele in care nu voi fi asa cum te astepti sa fiu, cele in care nu iti voi frange inima, caci vesnicia nu se termina niciodata, si nu efemeritate e ceea ce vreau.
   Te privesc si iti vad interiorul. impulsurile electrice ce iti fac inima sa pompeze sange in mainile-ti rosii. Esti fara margini, te vreau cu mine. Iti raspund:
 - O sa fiu aici, deasupra ta, pentru vesnicie.