where does the good go

   E iarna, ca de obicei in sufletul meu; sa spunem ca maretia ei consta in stratul de alb pe care ni-l aduce, in incarcatura de materiale ce ne acopera pielea si in caldura degajata de corpul nostru atunci cand deschidem gura. Esti cu mine.

 - Ce crezi despre infinit? ma intrebi in timp ce privirea iti cade pe incaltamintea mea uda

 - Asta e infinitul, iti spun in timp ce iti ridic capul spre cer.

 - Ce vrei sa spui? 

 - E simplu. Asta e dovada infinitului. Cerul senin al noptii tarzii pe timp de iarna, atunci cand nu mai pare ars si ravasind cenusa. 

 - Stele?

 - Spatiile dintre ele. Spatii negre, vesnice, in care vezi ce nu ti-e permis sa ai vreodata. Limitare si infinit simultan.

 - Xibalba? Iad sau Paradis?

 - Ce zici de Purgatoriu?

 - Nu inteleg.

 - Tu nu intelegi nimic. Nu e Paradis, e doar intrarea spre cealalta lume, "place of fear".

 - Nu e ciudat ca vesnicia e o constelatie pe moarte? De ce nu ii spui, simplu, Orion?

 - Pentru ca nu ar mai fi o metafora

 - Nu traim o metafora. Traim ceva real. 

 - Traim o incercare pentru vesnicie. Singurul lucru ce ne da de inteles asta e ceea ce exista dincolo de stratul asta de gaz, ceea ce poti vedea doar in puritatea suprema. 

 - Crezi ca puritatea e vesnicie?

 - Cred ca bunatatea si curiozitatea sunt primii pasi spre ea. Cred ca puritatea e subestimata.

Respiratia ti se ingreuneaza, la fel si mobilitatea mainilor rosii si inghetate. Ochii tai striga "durere". Ai vrea sa iti frang inima, caci simti ca doar prin autoflagelare poti sa traiesti, sa iti tragi fiecare respiratie. Vrei sa pleci, asa ca ma ridic cu greu din cauza degetelor inghetate. Privesc cristalele de zapada de pe crengile copacilor si pe pamant, sub noi, scoase in evidenta de razele de luna. Realizez ca luna nu e nici pe departe la fel frumoasa pe cat crezi tu ca e, nu e la fel de frumoasa ca teama ta ca as putea sa nu-ti frang inima, sa nu iti alimentez durerea. 

 - Sa mergem!, iti spun ragusita.

 - As vrea sa nu te pierd, imi spui mintind.

   Iti privesc ochii si ma simt pregatita de moarte, pregatita sa traversez Calea Lactee in drumul meu spre Xibalba, pregatita sa imi metin aceasta pozitie a mintii pentru zilele ce vor urma, pentru zilele in care nu voi fi asa cum te astepti sa fiu, cele in care nu iti voi frange inima, caci vesnicia nu se termina niciodata, si nu efemeritate e ceea ce vreau.

   Te privesc si iti vad interiorul. impulsurile electrice ce iti fac inima sa pompeze sange in mainile-ti rosii. Esti fara margini, te vreau cu mine. Iti raspund:

 - O sa fiu aici, deasupra ta, pentru vesnicie.

despre

   Fericirea nu e niciodata ceva ce poate fi descris. Solemnitatea cu care rostesti cuvantul "iubesc" lasa de dorit. Forta dintre cuvintele "te" si "iubesc" actioneaza ca un perpetuum mobile asupra lor, astfel incat uiti ce spui.

   Cuvintele ies din gura ta si te intrebi de ce. De ce?

   Pentru ca ti-a scapat; indiferent de vointa ta, da, s-a intamplat, ti-a scapat. Te incordezi pentru ca nu poti crede ca o punere in cuvinte a unui sentiment atat de mare si-a facut loc printre dintii tai, printre buzele tale si a iesit afara odata cu vibratia corzilor vocale. Orgoliul tau e sfasiat si simti ca demnitatea ti-e pierduta pentru totdeauna. Te gandesti de ce ti s-a intamplat asta tocmai tie.

   Poate e din cauza faptului ca sunetul ploii ce pare a fi o galeata cu apa aruncata pe pervazul geamului din camera in care stati te-a facut sa ai fiori... poate joaca vitezelor luminii si a sunetului ce creeaza zgomote si lumini, conturand furtuna, te-a facut sa vrei sa iti imprimi mirosul lui pe toate hainele. poate... cine stie? zilele petrecute la tara acum cateva saptamani, cu talpile goale in pamantul reavan, razele soarelui intrate printre crengile brazilor din curte, cafeaua bauta prea dimineata impreuna si chiar glumele pe tema ochelarilor tai de soare te-au facut sa te gandesti ca poate ai vrea sa ii faci un portret intr-o zi...

   Poate groaza ce te apuca atunci cand simti ca o alta i-ar putea capta privirea te face sa porti fusta, chiar daca mereu ti s-a parut inutila; poate fi sentimentul ca te transformi intr-un muson cand degetele lui nu-ti mai ating talia, nici conturul fetei, nici macar mana... poate fi momentul in care tu spargi totul prin casa si plangi dintr-un sentiment de nervozitate accentuat si el doar sta si te priveste, incercand sa iti arate linistea adanca din sufletul lui din privire, si tu te calmezi si incepi sa razi... asta te transforma intr-o fiara; poate fi chiar sentimentul pe care-l ai cand il vezi tacut si apatic si tu nu stii de ce... acel crunt sentiment de tristete si singuratate ce ti se fixeaza intre emisferele cerebrale... 

   Pot fi nenumarate motive, dar probabil scancitul tau chinuit al "celor doua cuvinte" aproape tusite se datoreaza sentimentului de "aproape fericire" pe care il simti in acel moment, caracterizat prin faptul ca ai vrea ca timpul sa ramana exact in punctul in care e acolo, ca privirea lui insotita de zambet sa nu se schimbe nicicand. Stii ce simti? pozitia ciudata pe care ai luat-o la masa din bucatarie nu a fost vreodata mai confortabila si nu ti-ai dorit niciodata mai mult ca o tigara sa nu se termine. nu ai vrea ca alte maini sa te atinga, alte priviri sa te devoreze, nici nu iti imaginezi cum ar arata pe pielea ta alte urme de saruturi... e momentul perfect dupa indelungi asteptari. Esti fericita pentru ca iubesti!

ofilire

Cutia asta e goala. Cutia asta e mare.
Mergem pe strada, vezi un ghiocel iesit din zapada si te gandesti sa il rupi.
Te uiti la mine si la el. Eu ma uit la tine si astept. Nu se intampla nimic. Il bagi in buzunar si mergem mai departe.
Am in mine o dorinta arzatoare de a micsora distanta dintre mainile noastre, de a te face sa iti scoti incheietura din buzunar si barbia si gura din fular... imi doresc sa spui macar un cuvant.
Ajungem langa lac. E inghetat. Te pui jos, in zapada, cu picioarele incrucisate. Iti scoti mainile din buzunar si odata cu ele si ghiocelul strivit. Nu ai manusi.
Iti aprinzi o tigara cu al treilea chibrit. Te uiti la reflexia stelelor in lacul inghetat.
Ma pun langa tine, iti iau floarea din mana si o bag la mine in buzunar. Te privesc. Imi spui: "E nebuneste sa crezi in lucruri mici." Imi e frig.
Stingi tigara la jumatate, te ridici si incepi sa alergi pe lac.
Te intorci si ma prinzi de mana, ma tragi pe lac. Imi e frica. Ne trantim pe el, cu fata in sus; ne uitam la stele.
Imi spui: "E totusi greu.". Ma apropii de tine. Ma ridic si te privesc. Luna te face sa stralucesti. Te sarut. Ma indepartezi si iti tragi fularul, Te ridici si pleci.
Eu raman pe gheata si imi da o lacrima. Te urci in masina si pornesti motorul.
Ma ridic si alerg dupa tine.
Masina pleaca. Eu cad si incep sa plang. Motorul se opreste. Te dai jos, alergi pana la mine, te pui in genunchi si ma iei in brate. Ma strangi, incepi sa plangi.
Lacrimile iti curg pe obrajii mei odata cu ale mele. Barba ta imi zgarie pelea, iar mainile tale aproape ca imi rup oasele. Ma strangi in brate si plangi... continui sa respiri greu si sa ma rogi sa te iert... sa te golesti, sa te descarci, sa renasti. Ma opresc, te privesc. Ne urcam in remorca masinii, luam o patura si ne invelim.
Rasare soarele. Cateva vrabiute pierdute ciripesc si inecp sa se miste, scuturand zapada de pe cateva ramuri. Totul incepe sa sclipeasca in razele de lumina. Te privesc, mi te doresc. Ma mai uit odata la soare si imi dau seama ca trebuie sa plec.
Pornesc camioneta. Ma uit in spate. Nu mai esti. Ma intorc la spital. Nu le spun ca m-am intalnit iar cu tine, altfel nu as mai scapa de aici. Oricum nu mai scap, nebunia nu se vindeca. Ei spun ca sunt schizofrenica, noi stim ca nu e asa.
Astept noaptea. Am gasit un ghiocel ofilit in buzunar. Imi aminteste de tine. Sper ca diseara sa mergem la lac, nu am mai fost de mult timp.