cuvinte zburatoare

   Tu n-ai suflet, tu esti un suflet, ai un corp. Ai grija de el, de tine! 

   Nu intelegi ca totul tine de tine? daca invingi, esti tu! daca pierzi, esti tu! Nu te poti ascunde... Nimic nu e dupa altii. Inconstienti, poate (incercand sa ne gasim o scuza), renuntam la noi, la "cum ne e felul" si incepem sa fim un fel de vanzatori ale principiilor care se vand deja. Nu si-a dat nimeni seama cat de buni suntem la publicitate? La fel de buni precum suntem si psihologi... 

   Evident ca vei fi criticat... mereu esti. Si atunci ce ramane de facut? Sa nu spui nimic, sa nu faci nimic, sa nu fii nimic... ai si tu dreptatea ta.

   Te sorb ca pe cafeaua dulce dimineata dintr-o cana frumos decorata de fiecare data cand te vad. Bradul din sufragerie nu e nici pe de parte la fel de luminos ca si zambetul tau. Suflul tau peste suvita aia ce iti acopera ochii e adorabil. Stii ce vreau? ce vrem cu totii... nebunie, pace, Iad si Paradis, ploaie si umbrela, o promisiune pe care sa ti-o poti tine. 

   "Doar un lucru", spune ea ridicandu-si privirea: "Vreau sa iti amintesti de mine. Daca tu iti amintesti, atunci nu imi pasa daca toti ceilalti uita".

   Stii ce-i asta? evidenta vesniciei. Problema e ca noi credem ca avem timp... Am avea, daca nu am fi sadici si ne-am uita la ceas, daca nu am fi suficient de naivi incat sa fim singurii ce masoara timpul, suficient de curajosi incat sa facem fiinta umana sa sufere o teama paralizanta pe care nicio alta creatura nu o mai indura: teama de a ramane fara timp.

   De teama, incepi sa vorbesti mai mult; de fapt, cu cat spui mai multe, cu atat cuvintele inseamna mai putin. Si atunci te intrebi daca ai cu adevarat vreo valoare. Da, ai! stii care e? Aia pe care o ascunzi de dragul Slujbei de "vanzator de principii" (ale altora, ce-i drept). 

   Stii ce-i cert? ca nu as renunta la asta, la tine, pentru nimic in lume; pentru ca ador tragedia, duce la arta, iar tu esti arta din cap pana-n picioare. 

II

crezi ca tot ce straluceste e aur?  crezi ca totul se rezolva din cuvinte? sau... crezi ca esti fericit? Felicitari!
este un sentiment pe care il am cand ma uit in interiorul meu, un teribil sentiment ca totul sta pe loc. Stii ceva? nu sta! totusi, am obisit, m-ati obosit. De ce nu sunteti fericiti? de ce nu sunt o nota muzicala? De ce niciodata nu coincid dorintele creierului cu cele ale sufletului? de ce ai vrea sa te limitezi si mai mult impunandu-ti un principiu in care sa crezi? suntem limitati prin esenta. De ce nu suntem vesnici?
Esti ranit? si eu sunt. esti in flacari? si eu sunt.
Cineva a spus o replica inteligenta: " >> nimeni nu a iubit cat am iubit eu. nimeni nu a simtit cum am simtit eu.<< cu totii spunem asta. cu totii avem dreptate". Oamenii sunt in multe feluri, la fel ca si ce e in ei.

F 1377

E un joc, asa-i? 

M-am  saturat de jocurile tale tampite! spune-mi odata ca ma iubesti! 

Tot ce faci e sa-mi spui ca sunt cel mai oribil lucru care ti s-a intamplat, ca ai vrut sa ma faci sa fiu mizerabila, exact ca tine, si ca ai reusit?

Si ce daca ai reusit? Eu am facut dragoste cu tine! 

Si acum ce faci? Doar ma lasi balta? Vino inapoi si spune-mi! Iubeste-ma! Ia-ma in brate si saruta-ma!

Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, odata in toti acesti ani! spune-mi adevarul!

Imi spui ca cineva ca tine nu e facut sa stea intr-un loc si ca trebuie sa te misti, ca cerul este limita; apoi te indoiesti de asta. Vrei cumva sa te sinucizi?

Nu. Vezi ca te ploua. Bine, te las sa pleci.

Apoi vii la mine, ma strangi, ma strivesti, ma bagi in interiorul tau, traiesc in tine, prin tine.

Ramanem asa pana maine, apoi mori si ma lasi singura; tocmai cand recunoscusei...

Atat de aproape...

dor

I-a facut sufletul faramite. Sange din sangele ei... a distrus-o.

E fragila, e vulnerabila. O iubeste mult, dar ea a distrus-o. "Pulberea e mai consistenta decat tine", i-am spus. Si nu-mi raspunde. 

Cum a putut... ? Aproape ca nu o mai vad. A cazut din lumea ei. Inca isi mai aminteste. Ploua rau afara, s-au ascuns sub prelungirea unui acoperis. Erau ude, se priveau in ochi; vorbeau despre bretoane. Si-au aprins primele tigari si, odata cu ele, si un foc. (parca asa mi-a povestit) Radeau; ploaia le stingea tigarile. Focul lor se hranea cu ploaie. In scurt timp au intrat intr-o padure; erau sus, sus de tot. Padurea era sus... deasupra tuturor. Focul era cu ele, crestea.  

"O femeie stie intotdeauna cand o privesti si vezi pe altcineva", imi spune ea. 

Ma uit ciudat. Tind sa o compatimesc.

"nu am simtit asta niciodata", continua.

Ele erau barbati, erau femei. Erau cosmonauti, ventrilogi, tamplari, bucatarese, spalatori de masini, ingrijitori la azile de batrani, cofetari, maturatori, prostituate, vidanjori, gunoieri REBU manipulanti/manipulatori de tramvaie, ingrijitori la gradini zoologice, zidari, femei de serviciu, pesti, cosari, punatori de capace la tuburile de pasta de dinti, decojitori de banane, scotatori de samburi de struguri, filozo(so)fi, croitorese, muncitori pe santier, scafandri, violatori in serie, reparatori la cablu, pizzari, observatori NASA, sclavi ai lu' Gigi, facatori de dreaduri, staruri pop, desenatori de portrete prin parcuri, clowni, fizicieni si chimisti, castigatori ai premiului Nobel pentru pace, serenitate si tranchilitate, cei mai mari artisti retro ai secolului 21, spalatori de parbrize la semafoare, muritori de foame, casierite in supermarketuri si nu in ultimul rand, SuperMani. Erau tot.

Si s-a dus. Focul ala... e rece; a incendiat padurea si ea a cazut. Acum nu o mai vad, cred ca a murit cand s-a dat pe ea toata unei persoane. Oricum, si daca ar fi vie, ar fi neintreaga. Mai bine sa fie moarta. Sper ca nu sunt amandoua.

Mi-e dor de ele.