ofilire

Cutia asta e goala. Cutia asta e mare.
Mergem pe strada, vezi un ghiocel iesit din zapada si te gandesti sa il rupi.
Te uiti la mine si la el. Eu ma uit la tine si astept. Nu se intampla nimic. Il bagi in buzunar si mergem mai departe.
Am in mine o dorinta arzatoare de a micsora distanta dintre mainile noastre, de a te face sa iti scoti incheietura din buzunar si barbia si gura din fular... imi doresc sa spui macar un cuvant.
Ajungem langa lac. E inghetat. Te pui jos, in zapada, cu picioarele incrucisate. Iti scoti mainile din buzunar si odata cu ele si ghiocelul strivit. Nu ai manusi.
Iti aprinzi o tigara cu al treilea chibrit. Te uiti la reflexia stelelor in lacul inghetat.
Ma pun langa tine, iti iau floarea din mana si o bag la mine in buzunar. Te privesc. Imi spui: "E nebuneste sa crezi in lucruri mici." Imi e frig.
Stingi tigara la jumatate, te ridici si incepi sa alergi pe lac.
Te intorci si ma prinzi de mana, ma tragi pe lac. Imi e frica. Ne trantim pe el, cu fata in sus; ne uitam la stele.
Imi spui: "E totusi greu.". Ma apropii de tine. Ma ridic si te privesc. Luna te face sa stralucesti. Te sarut. Ma indepartezi si iti tragi fularul, Te ridici si pleci.
Eu raman pe gheata si imi da o lacrima. Te urci in masina si pornesti motorul.
Ma ridic si alerg dupa tine.
Masina pleaca. Eu cad si incep sa plang. Motorul se opreste. Te dai jos, alergi pana la mine, te pui in genunchi si ma iei in brate. Ma strangi, incepi sa plangi.
Lacrimile iti curg pe obrajii mei odata cu ale mele. Barba ta imi zgarie pelea, iar mainile tale aproape ca imi rup oasele. Ma strangi in brate si plangi... continui sa respiri greu si sa ma rogi sa te iert... sa te golesti, sa te descarci, sa renasti. Ma opresc, te privesc. Ne urcam in remorca masinii, luam o patura si ne invelim.
Rasare soarele. Cateva vrabiute pierdute ciripesc si inecp sa se miste, scuturand zapada de pe cateva ramuri. Totul incepe sa sclipeasca in razele de lumina. Te privesc, mi te doresc. Ma mai uit odata la soare si imi dau seama ca trebuie sa plec.
Pornesc camioneta. Ma uit in spate. Nu mai esti. Ma intorc la spital. Nu le spun ca m-am intalnit iar cu tine, altfel nu as mai scapa de aici. Oricum nu mai scap, nebunia nu se vindeca. Ei spun ca sunt schizofrenica, noi stim ca nu e asa.
Astept noaptea. Am gasit un ghiocel ofilit in buzunar. Imi aminteste de tine. Sper ca diseara sa mergem la lac, nu am mai fost de mult timp.

cuvinte zburatoare

   Tu n-ai suflet, tu esti un suflet, ai un corp. Ai grija de el, de tine! 

   Nu intelegi ca totul tine de tine? daca invingi, esti tu! daca pierzi, esti tu! Nu te poti ascunde... Nimic nu e dupa altii. Inconstienti, poate (incercand sa ne gasim o scuza), renuntam la noi, la "cum ne e felul" si incepem sa fim un fel de vanzatori ale principiilor care se vand deja. Nu si-a dat nimeni seama cat de buni suntem la publicitate? La fel de buni precum suntem si psihologi... 

   Evident ca vei fi criticat... mereu esti. Si atunci ce ramane de facut? Sa nu spui nimic, sa nu faci nimic, sa nu fii nimic... ai si tu dreptatea ta.

   Te sorb ca pe cafeaua dulce dimineata dintr-o cana frumos decorata de fiecare data cand te vad. Bradul din sufragerie nu e nici pe de parte la fel de luminos ca si zambetul tau. Suflul tau peste suvita aia ce iti acopera ochii e adorabil. Stii ce vreau? ce vrem cu totii... nebunie, pace, Iad si Paradis, ploaie si umbrela, o promisiune pe care sa ti-o poti tine. 

   "Doar un lucru", spune ea ridicandu-si privirea: "Vreau sa iti amintesti de mine. Daca tu iti amintesti, atunci nu imi pasa daca toti ceilalti uita".

   Stii ce-i asta? evidenta vesniciei. Problema e ca noi credem ca avem timp... Am avea, daca nu am fi sadici si ne-am uita la ceas, daca nu am fi suficient de naivi incat sa fim singurii ce masoara timpul, suficient de curajosi incat sa facem fiinta umana sa sufere o teama paralizanta pe care nicio alta creatura nu o mai indura: teama de a ramane fara timp.

   De teama, incepi sa vorbesti mai mult; de fapt, cu cat spui mai multe, cu atat cuvintele inseamna mai putin. Si atunci te intrebi daca ai cu adevarat vreo valoare. Da, ai! stii care e? Aia pe care o ascunzi de dragul Slujbei de "vanzator de principii" (ale altora, ce-i drept). 

   Stii ce-i cert? ca nu as renunta la asta, la tine, pentru nimic in lume; pentru ca ador tragedia, duce la arta, iar tu esti arta din cap pana-n picioare. 

II

crezi ca tot ce straluceste e aur?  crezi ca totul se rezolva din cuvinte? sau... crezi ca esti fericit? Felicitari!
este un sentiment pe care il am cand ma uit in interiorul meu, un teribil sentiment ca totul sta pe loc. Stii ceva? nu sta! totusi, am obisit, m-ati obosit. De ce nu sunteti fericiti? de ce nu sunt o nota muzicala? De ce niciodata nu coincid dorintele creierului cu cele ale sufletului? de ce ai vrea sa te limitezi si mai mult impunandu-ti un principiu in care sa crezi? suntem limitati prin esenta. De ce nu suntem vesnici?
Esti ranit? si eu sunt. esti in flacari? si eu sunt.
Cineva a spus o replica inteligenta: " >> nimeni nu a iubit cat am iubit eu. nimeni nu a simtit cum am simtit eu.<< cu totii spunem asta. cu totii avem dreptate". Oamenii sunt in multe feluri, la fel ca si ce e in ei.

F 1377

E un joc, asa-i? 

M-am  saturat de jocurile tale tampite! spune-mi odata ca ma iubesti! 

Tot ce faci e sa-mi spui ca sunt cel mai oribil lucru care ti s-a intamplat, ca ai vrut sa ma faci sa fiu mizerabila, exact ca tine, si ca ai reusit?

Si ce daca ai reusit? Eu am facut dragoste cu tine! 

Si acum ce faci? Doar ma lasi balta? Vino inapoi si spune-mi! Iubeste-ma! Ia-ma in brate si saruta-ma!

Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, odata in toti acesti ani! spune-mi adevarul!

Imi spui ca cineva ca tine nu e facut sa stea intr-un loc si ca trebuie sa te misti, ca cerul este limita; apoi te indoiesti de asta. Vrei cumva sa te sinucizi?

Nu. Vezi ca te ploua. Bine, te las sa pleci.

Apoi vii la mine, ma strangi, ma strivesti, ma bagi in interiorul tau, traiesc in tine, prin tine.

Ramanem asa pana maine, apoi mori si ma lasi singura; tocmai cand recunoscusei...

Atat de aproape...

dor

I-a facut sufletul faramite. Sange din sangele ei... a distrus-o.

E fragila, e vulnerabila. O iubeste mult, dar ea a distrus-o. "Pulberea e mai consistenta decat tine", i-am spus. Si nu-mi raspunde. 

Cum a putut... ? Aproape ca nu o mai vad. A cazut din lumea ei. Inca isi mai aminteste. Ploua rau afara, s-au ascuns sub prelungirea unui acoperis. Erau ude, se priveau in ochi; vorbeau despre bretoane. Si-au aprins primele tigari si, odata cu ele, si un foc. (parca asa mi-a povestit) Radeau; ploaia le stingea tigarile. Focul lor se hranea cu ploaie. In scurt timp au intrat intr-o padure; erau sus, sus de tot. Padurea era sus... deasupra tuturor. Focul era cu ele, crestea.  

"O femeie stie intotdeauna cand o privesti si vezi pe altcineva", imi spune ea. 

Ma uit ciudat. Tind sa o compatimesc.

"nu am simtit asta niciodata", continua.

Ele erau barbati, erau femei. Erau cosmonauti, ventrilogi, tamplari, bucatarese, spalatori de masini, ingrijitori la azile de batrani, cofetari, maturatori, prostituate, vidanjori, gunoieri REBU manipulanti/manipulatori de tramvaie, ingrijitori la gradini zoologice, zidari, femei de serviciu, pesti, cosari, punatori de capace la tuburile de pasta de dinti, decojitori de banane, scotatori de samburi de struguri, filozo(so)fi, croitorese, muncitori pe santier, scafandri, violatori in serie, reparatori la cablu, pizzari, observatori NASA, sclavi ai lu' Gigi, facatori de dreaduri, staruri pop, desenatori de portrete prin parcuri, clowni, fizicieni si chimisti, castigatori ai premiului Nobel pentru pace, serenitate si tranchilitate, cei mai mari artisti retro ai secolului 21, spalatori de parbrize la semafoare, muritori de foame, casierite in supermarketuri si nu in ultimul rand, SuperMani. Erau tot.

Si s-a dus. Focul ala... e rece; a incendiat padurea si ea a cazut. Acum nu o mai vad, cred ca a murit cand s-a dat pe ea toata unei persoane. Oricum, si daca ar fi vie, ar fi neintreaga. Mai bine sa fie moarta. Sper ca nu sunt amandoua.

Mi-e dor de ele.

lasitate

E ceata. Abia ma vad.
 Abia te vad.
Se vede asa departe un felinar...
"Du-ma acasa!", iti spun.
Imi vorbesti de oboseala...
E si noapte. Auzim cainii cum miauna. Ceva miroase inchis in atmosfera.
E tarziu si e intuneric si e si ceata, asa ca nu pot sa vad unde e inelul ce tocmai mi-a cazut de pe deget.
"ce ti-a cazut?", ma intrebi.
Iti vorbesc de oboseala, ca halucinezi.
Ajungem la mine. Suntem in fata usii.
"Mai stai putin!", iti spun.
"Vreau portocale!", te smiorcai.
"mereu am portocale", raspund.
"Stiu."
spui.
Ochii-ti stralucesc. Zambesti, te incrunti, iti inclestezi maxilarul.
Parul umed ti se usuca si arata urat. Esti dragut asa, umed.
Oftezi, esti incordat.
Curat o portocala si iti dau o felie, dar iei doua.
Iti zambesc; nu imi raspunzi. Ma apropii de tine, imi lipesc nasul de al tau si fruntea si mainile de fata ta si respiratia de a ta si sufletul meu ti-l dau tie.
Privesti in jos, ma eviti. Sunt inca langa tine.
Imi lipesc obrazul de urechea ta rece si umeda.
Pielea ta care se zbarleste imi zgarie lobul urechii si imi ceste temperatura.
Ma prinzi de incheieturi si ma impingi.
"Nu pot.", imi spui.
"Ce mai face ea?", te intreb.
Mananci din coaja de la portocala.
"O iubesti?", te intreb; imi da o lacrima.
Nu imi mai eviti privirea.
O iei si o scapi pe jos, apoi o zdrobesti ca pe un obiect casant cu mainile-ti de portelan, dupa care o mananci de parca ar fi iaurt cu ananas.
Arunci portocala si te indrepti spre canapea, unde stau eu.
Imi apuci capul in mainile tale, iti simt degetele reci si tremurande.
Iti pui nasul rece peste al meu, care fierbe.
Ma saruti. Imi sorbi viata de pe buze; simt ca nu mai am oase in picioare, nici picioare nu mai am.
Inima imi bubuie si imi iese prin cutia toracica, ce mi se dizloca.
Iti prind parul in palme, il mangai.
Te trantesti cu tot cu mine pe covor.
Te intorci si acum eu sunt pe tine.
Pui o bariera de aer intre buzele noastre, dupa care imi pui capul pe pieptul tau.
Te uiti in gol.
Ma uit la tine. Suspin.
"Te iubesc!", spui; si imi stergi lacrimile.
Tragi o patura peste noi, stingi lumina. Iei si o perna.
"Somn usor!, ai grija de inel." imi spui, si imi atingi fruntea cu buzele tale calde si cu nasul rece in timp ce mi-l pui pe deget. Se pare ca l-ai gasit...
"Nu! de ce? Mai spune-mi! De ce imi faci asta? De ce nu...?", si nu raspunzi. "Spune-mi odata! Iti place sa ma privesti in timp ce sangerez?", iti strig.
Nu raspunzi.
Sar pe tine incercand sa obtin un raspuns. Ma prinzi de mijloc. Imi simt coapsele in jurul taliei tale si incep sa tremur. Din nou am lacrimi in ochi.
Te uiti la mine, te ridici si ma mai saruti o data, dupa care ma pui inapoi pe perna.
"Intr-o zi..." spui.
"Cand?", iti raspund.
Vorbesti de oboseala...

"nu ma poti atinge", ii soptesc.
"mint", e ceea ce nu-i spun.
el ma poate atinge, e ceea ce n-o sa-i spun niciodata.
"te rog, atinge-ma!", e ceea ce vreau sa-i spun.