where does the good go

   E iarna, ca de obicei in sufletul meu; sa spunem ca maretia ei consta in stratul de alb pe care ni-l aduce, in incarcatura de materiale ce ne acopera pielea si in caldura degajata de corpul nostru atunci cand deschidem gura. Esti cu mine.

 - Ce crezi despre infinit? ma intrebi in timp ce privirea iti cade pe incaltamintea mea uda

 - Asta e infinitul, iti spun in timp ce iti ridic capul spre cer.

 - Ce vrei sa spui? 

 - E simplu. Asta e dovada infinitului. Cerul senin al noptii tarzii pe timp de iarna, atunci cand nu mai pare ars si ravasind cenusa. 

 - Stele?

 - Spatiile dintre ele. Spatii negre, vesnice, in care vezi ce nu ti-e permis sa ai vreodata. Limitare si infinit simultan.

 - Xibalba? Iad sau Paradis?

 - Ce zici de Purgatoriu?

 - Nu inteleg.

 - Tu nu intelegi nimic. Nu e Paradis, e doar intrarea spre cealalta lume, "place of fear".

 - Nu e ciudat ca vesnicia e o constelatie pe moarte? De ce nu ii spui, simplu, Orion?

 - Pentru ca nu ar mai fi o metafora

 - Nu traim o metafora. Traim ceva real. 

 - Traim o incercare pentru vesnicie. Singurul lucru ce ne da de inteles asta e ceea ce exista dincolo de stratul asta de gaz, ceea ce poti vedea doar in puritatea suprema. 

 - Crezi ca puritatea e vesnicie?

 - Cred ca bunatatea si curiozitatea sunt primii pasi spre ea. Cred ca puritatea e subestimata.

Respiratia ti se ingreuneaza, la fel si mobilitatea mainilor rosii si inghetate. Ochii tai striga "durere". Ai vrea sa iti frang inima, caci simti ca doar prin autoflagelare poti sa traiesti, sa iti tragi fiecare respiratie. Vrei sa pleci, asa ca ma ridic cu greu din cauza degetelor inghetate. Privesc cristalele de zapada de pe crengile copacilor si pe pamant, sub noi, scoase in evidenta de razele de luna. Realizez ca luna nu e nici pe departe la fel frumoasa pe cat crezi tu ca e, nu e la fel de frumoasa ca teama ta ca as putea sa nu-ti frang inima, sa nu iti alimentez durerea. 

 - Sa mergem!, iti spun ragusita.

 - As vrea sa nu te pierd, imi spui mintind.

   Iti privesc ochii si ma simt pregatita de moarte, pregatita sa traversez Calea Lactee in drumul meu spre Xibalba, pregatita sa imi metin aceasta pozitie a mintii pentru zilele ce vor urma, pentru zilele in care nu voi fi asa cum te astepti sa fiu, cele in care nu iti voi frange inima, caci vesnicia nu se termina niciodata, si nu efemeritate e ceea ce vreau.

   Te privesc si iti vad interiorul. impulsurile electrice ce iti fac inima sa pompeze sange in mainile-ti rosii. Esti fara margini, te vreau cu mine. Iti raspund:

 - O sa fiu aici, deasupra ta, pentru vesnicie.

despre

   Fericirea nu e niciodata ceva ce poate fi descris. Solemnitatea cu care rostesti cuvantul "iubesc" lasa de dorit. Forta dintre cuvintele "te" si "iubesc" actioneaza ca un perpetuum mobile asupra lor, astfel incat uiti ce spui.

   Cuvintele ies din gura ta si te intrebi de ce. De ce?

   Pentru ca ti-a scapat; indiferent de vointa ta, da, s-a intamplat, ti-a scapat. Te incordezi pentru ca nu poti crede ca o punere in cuvinte a unui sentiment atat de mare si-a facut loc printre dintii tai, printre buzele tale si a iesit afara odata cu vibratia corzilor vocale. Orgoliul tau e sfasiat si simti ca demnitatea ti-e pierduta pentru totdeauna. Te gandesti de ce ti s-a intamplat asta tocmai tie.

   Poate e din cauza faptului ca sunetul ploii ce pare a fi o galeata cu apa aruncata pe pervazul geamului din camera in care stati te-a facut sa ai fiori... poate joaca vitezelor luminii si a sunetului ce creeaza zgomote si lumini, conturand furtuna, te-a facut sa vrei sa iti imprimi mirosul lui pe toate hainele. poate... cine stie? zilele petrecute la tara acum cateva saptamani, cu talpile goale in pamantul reavan, razele soarelui intrate printre crengile brazilor din curte, cafeaua bauta prea dimineata impreuna si chiar glumele pe tema ochelarilor tai de soare te-au facut sa te gandesti ca poate ai vrea sa ii faci un portret intr-o zi...

   Poate groaza ce te apuca atunci cand simti ca o alta i-ar putea capta privirea te face sa porti fusta, chiar daca mereu ti s-a parut inutila; poate fi sentimentul ca te transformi intr-un muson cand degetele lui nu-ti mai ating talia, nici conturul fetei, nici macar mana... poate fi momentul in care tu spargi totul prin casa si plangi dintr-un sentiment de nervozitate accentuat si el doar sta si te priveste, incercand sa iti arate linistea adanca din sufletul lui din privire, si tu te calmezi si incepi sa razi... asta te transforma intr-o fiara; poate fi chiar sentimentul pe care-l ai cand il vezi tacut si apatic si tu nu stii de ce... acel crunt sentiment de tristete si singuratate ce ti se fixeaza intre emisferele cerebrale... 

   Pot fi nenumarate motive, dar probabil scancitul tau chinuit al "celor doua cuvinte" aproape tusite se datoreaza sentimentului de "aproape fericire" pe care il simti in acel moment, caracterizat prin faptul ca ai vrea ca timpul sa ramana exact in punctul in care e acolo, ca privirea lui insotita de zambet sa nu se schimbe nicicand. Stii ce simti? pozitia ciudata pe care ai luat-o la masa din bucatarie nu a fost vreodata mai confortabila si nu ti-ai dorit niciodata mai mult ca o tigara sa nu se termine. nu ai vrea ca alte maini sa te atinga, alte priviri sa te devoreze, nici nu iti imaginezi cum ar arata pe pielea ta alte urme de saruturi... e momentul perfect dupa indelungi asteptari. Esti fericita pentru ca iubesti!

ofilire

Cutia asta e goala. Cutia asta e mare.
Mergem pe strada, vezi un ghiocel iesit din zapada si te gandesti sa il rupi.
Te uiti la mine si la el. Eu ma uit la tine si astept. Nu se intampla nimic. Il bagi in buzunar si mergem mai departe.
Am in mine o dorinta arzatoare de a micsora distanta dintre mainile noastre, de a te face sa iti scoti incheietura din buzunar si barbia si gura din fular... imi doresc sa spui macar un cuvant.
Ajungem langa lac. E inghetat. Te pui jos, in zapada, cu picioarele incrucisate. Iti scoti mainile din buzunar si odata cu ele si ghiocelul strivit. Nu ai manusi.
Iti aprinzi o tigara cu al treilea chibrit. Te uiti la reflexia stelelor in lacul inghetat.
Ma pun langa tine, iti iau floarea din mana si o bag la mine in buzunar. Te privesc. Imi spui: "E nebuneste sa crezi in lucruri mici." Imi e frig.
Stingi tigara la jumatate, te ridici si incepi sa alergi pe lac.
Te intorci si ma prinzi de mana, ma tragi pe lac. Imi e frica. Ne trantim pe el, cu fata in sus; ne uitam la stele.
Imi spui: "E totusi greu.". Ma apropii de tine. Ma ridic si te privesc. Luna te face sa stralucesti. Te sarut. Ma indepartezi si iti tragi fularul, Te ridici si pleci.
Eu raman pe gheata si imi da o lacrima. Te urci in masina si pornesti motorul.
Ma ridic si alerg dupa tine.
Masina pleaca. Eu cad si incep sa plang. Motorul se opreste. Te dai jos, alergi pana la mine, te pui in genunchi si ma iei in brate. Ma strangi, incepi sa plangi.
Lacrimile iti curg pe obrajii mei odata cu ale mele. Barba ta imi zgarie pelea, iar mainile tale aproape ca imi rup oasele. Ma strangi in brate si plangi... continui sa respiri greu si sa ma rogi sa te iert... sa te golesti, sa te descarci, sa renasti. Ma opresc, te privesc. Ne urcam in remorca masinii, luam o patura si ne invelim.
Rasare soarele. Cateva vrabiute pierdute ciripesc si inecp sa se miste, scuturand zapada de pe cateva ramuri. Totul incepe sa sclipeasca in razele de lumina. Te privesc, mi te doresc. Ma mai uit odata la soare si imi dau seama ca trebuie sa plec.
Pornesc camioneta. Ma uit in spate. Nu mai esti. Ma intorc la spital. Nu le spun ca m-am intalnit iar cu tine, altfel nu as mai scapa de aici. Oricum nu mai scap, nebunia nu se vindeca. Ei spun ca sunt schizofrenica, noi stim ca nu e asa.
Astept noaptea. Am gasit un ghiocel ofilit in buzunar. Imi aminteste de tine. Sper ca diseara sa mergem la lac, nu am mai fost de mult timp.

cuvinte zburatoare

   Tu n-ai suflet, tu esti un suflet, ai un corp. Ai grija de el, de tine! 

   Nu intelegi ca totul tine de tine? daca invingi, esti tu! daca pierzi, esti tu! Nu te poti ascunde... Nimic nu e dupa altii. Inconstienti, poate (incercand sa ne gasim o scuza), renuntam la noi, la "cum ne e felul" si incepem sa fim un fel de vanzatori ale principiilor care se vand deja. Nu si-a dat nimeni seama cat de buni suntem la publicitate? La fel de buni precum suntem si psihologi... 

   Evident ca vei fi criticat... mereu esti. Si atunci ce ramane de facut? Sa nu spui nimic, sa nu faci nimic, sa nu fii nimic... ai si tu dreptatea ta.

   Te sorb ca pe cafeaua dulce dimineata dintr-o cana frumos decorata de fiecare data cand te vad. Bradul din sufragerie nu e nici pe de parte la fel de luminos ca si zambetul tau. Suflul tau peste suvita aia ce iti acopera ochii e adorabil. Stii ce vreau? ce vrem cu totii... nebunie, pace, Iad si Paradis, ploaie si umbrela, o promisiune pe care sa ti-o poti tine. 

   "Doar un lucru", spune ea ridicandu-si privirea: "Vreau sa iti amintesti de mine. Daca tu iti amintesti, atunci nu imi pasa daca toti ceilalti uita".

   Stii ce-i asta? evidenta vesniciei. Problema e ca noi credem ca avem timp... Am avea, daca nu am fi sadici si ne-am uita la ceas, daca nu am fi suficient de naivi incat sa fim singurii ce masoara timpul, suficient de curajosi incat sa facem fiinta umana sa sufere o teama paralizanta pe care nicio alta creatura nu o mai indura: teama de a ramane fara timp.

   De teama, incepi sa vorbesti mai mult; de fapt, cu cat spui mai multe, cu atat cuvintele inseamna mai putin. Si atunci te intrebi daca ai cu adevarat vreo valoare. Da, ai! stii care e? Aia pe care o ascunzi de dragul Slujbei de "vanzator de principii" (ale altora, ce-i drept). 

   Stii ce-i cert? ca nu as renunta la asta, la tine, pentru nimic in lume; pentru ca ador tragedia, duce la arta, iar tu esti arta din cap pana-n picioare. 

II

crezi ca tot ce straluceste e aur?  crezi ca totul se rezolva din cuvinte? sau... crezi ca esti fericit? Felicitari!
este un sentiment pe care il am cand ma uit in interiorul meu, un teribil sentiment ca totul sta pe loc. Stii ceva? nu sta! totusi, am obisit, m-ati obosit. De ce nu sunteti fericiti? de ce nu sunt o nota muzicala? De ce niciodata nu coincid dorintele creierului cu cele ale sufletului? de ce ai vrea sa te limitezi si mai mult impunandu-ti un principiu in care sa crezi? suntem limitati prin esenta. De ce nu suntem vesnici?
Esti ranit? si eu sunt. esti in flacari? si eu sunt.
Cineva a spus o replica inteligenta: " >> nimeni nu a iubit cat am iubit eu. nimeni nu a simtit cum am simtit eu.<< cu totii spunem asta. cu totii avem dreptate". Oamenii sunt in multe feluri, la fel ca si ce e in ei.

F 1377

E un joc, asa-i? 

M-am  saturat de jocurile tale tampite! spune-mi odata ca ma iubesti! 

Tot ce faci e sa-mi spui ca sunt cel mai oribil lucru care ti s-a intamplat, ca ai vrut sa ma faci sa fiu mizerabila, exact ca tine, si ca ai reusit?

Si ce daca ai reusit? Eu am facut dragoste cu tine! 

Si acum ce faci? Doar ma lasi balta? Vino inapoi si spune-mi! Iubeste-ma! Ia-ma in brate si saruta-ma!

Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, odata in toti acesti ani! spune-mi adevarul!

Imi spui ca cineva ca tine nu e facut sa stea intr-un loc si ca trebuie sa te misti, ca cerul este limita; apoi te indoiesti de asta. Vrei cumva sa te sinucizi?

Nu. Vezi ca te ploua. Bine, te las sa pleci.

Apoi vii la mine, ma strangi, ma strivesti, ma bagi in interiorul tau, traiesc in tine, prin tine.

Ramanem asa pana maine, apoi mori si ma lasi singura; tocmai cand recunoscusei...

Atat de aproape...

dor

I-a facut sufletul faramite. Sange din sangele ei... a distrus-o.

E fragila, e vulnerabila. O iubeste mult, dar ea a distrus-o. "Pulberea e mai consistenta decat tine", i-am spus. Si nu-mi raspunde. 

Cum a putut... ? Aproape ca nu o mai vad. A cazut din lumea ei. Inca isi mai aminteste. Ploua rau afara, s-au ascuns sub prelungirea unui acoperis. Erau ude, se priveau in ochi; vorbeau despre bretoane. Si-au aprins primele tigari si, odata cu ele, si un foc. (parca asa mi-a povestit) Radeau; ploaia le stingea tigarile. Focul lor se hranea cu ploaie. In scurt timp au intrat intr-o padure; erau sus, sus de tot. Padurea era sus... deasupra tuturor. Focul era cu ele, crestea.  

"O femeie stie intotdeauna cand o privesti si vezi pe altcineva", imi spune ea. 

Ma uit ciudat. Tind sa o compatimesc.

"nu am simtit asta niciodata", continua.

Ele erau barbati, erau femei. Erau cosmonauti, ventrilogi, tamplari, bucatarese, spalatori de masini, ingrijitori la azile de batrani, cofetari, maturatori, prostituate, vidanjori, gunoieri REBU manipulanti/manipulatori de tramvaie, ingrijitori la gradini zoologice, zidari, femei de serviciu, pesti, cosari, punatori de capace la tuburile de pasta de dinti, decojitori de banane, scotatori de samburi de struguri, filozo(so)fi, croitorese, muncitori pe santier, scafandri, violatori in serie, reparatori la cablu, pizzari, observatori NASA, sclavi ai lu' Gigi, facatori de dreaduri, staruri pop, desenatori de portrete prin parcuri, clowni, fizicieni si chimisti, castigatori ai premiului Nobel pentru pace, serenitate si tranchilitate, cei mai mari artisti retro ai secolului 21, spalatori de parbrize la semafoare, muritori de foame, casierite in supermarketuri si nu in ultimul rand, SuperMani. Erau tot.

Si s-a dus. Focul ala... e rece; a incendiat padurea si ea a cazut. Acum nu o mai vad, cred ca a murit cand s-a dat pe ea toata unei persoane. Oricum, si daca ar fi vie, ar fi neintreaga. Mai bine sa fie moarta. Sper ca nu sunt amandoua.

Mi-e dor de ele.