Timp

   Se pare ca ploua din nou, ceea ce e normal pentru perioada asta a anului. Nu stiu de ce, dar cred ca anul a ramas cu o luna in urma. E decalat. Cafeaua tarzie facuta pe la ora doua inca imi incalzeste mainile cat timp ma uit cum iti e pompat sange in vena de pe gat in a doua parte a mecanismului circulator pe "losing my religion". Mereu m-am gandit ca indigoul venei aleia nu da bine pe pielea ta de ceara. Incerc sa inteleg de ce timpul incepe sa-si faca efectul. Uite, pana si frunzele astea care tot cad simt prezenta lui. Poate mi se pare.

   Dimineata e frumoasa. E una din imaginile mele preferate cea in care lumina reflectata in zapada aproape ca iti scoate ochii de pe fata, asa incat sa ii vad doar pe ei. Evident, din nou nu imi place muzica pe care o asculti si jocurile pe care le joci; cu atat mai putin imi place faptul ca cititul te adoarme, dar imi place cum esti frig. Sigur, esti socat din nou cand vezi pe pervaz doi gugustiuci ce isi baga ciocul in zapada in ritm de "Use somebody" si intarzii cu bagajele alea. Nu stiu cum, dar tot din cauza mea intarziem la gara, dar macar nu mai stam asa mult inghetand.

   Seara e mai bine pentru ca singurul lucru care ma face sa cred ca merita trecerea ghioceilor este inflorirea magnoliilor si a ciresilor. Ne uitam cum urca luna si cum cerul senin lasa loc puzderiei de stele de care sunt indragostita de cand ma stiu; sunt mai grozave decat tine, dar stii tu... te multumesti cu ce primesti. Strambi din nas in timp ce razi cand ma auzi spunand asta. Cum era de asteptat, starea de "compot" e pe duca, dar pe fundalul mintii noastre inca se aude remixul ala al lui Gary Jules, ca astia suntem. E mult mai bine cand poti sa stai in gara fara sa simti cum coastele stranse de frig iti perforeaza plamanii, dar ce stiu eu... cel putin vad florile de cires.

   In dimineata asta e prea cald. Termometrul aproape ca se chinuie sa tina in el temperatura si parca gura nu iti mai tace de atata vaicareala. Suntem de acord ca nimanui nu ii place nisipul in incaltaminte, asa ca aleg sa vad rasaritul asta de la 2000m inaltime. Picioarele ce ni se pleaca spre prapastie sunt si ele bucuroase. Sigur, cand inchidem ochii ne canta pe fundal "little talks". Ce sa mai? avem tot de doua zile, am gresit cand am crezut ca timpul are efect pe oameni ca noi. 

   Seara urmatoare e diferita. In casa sunt eu si neputinta mea de ma concentra la ce am de facut. Poate e din cauza playlistului. Poate pentru ca azi par mai batrana; am mai multe fire albe si putin timp pana la deadline. Incep din nou sa cred ca timpul isi face treaba. 

where does the good go

   E iarna, ca de obicei in sufletul meu; sa spunem ca maretia ei consta in stratul de alb pe care ni-l aduce, in incarcatura de materiale ce ne acopera pielea si in caldura degajata de corpul nostru atunci cand deschidem gura. Esti cu mine.

 - Ce crezi despre infinit? ma intrebi in timp ce privirea iti cade pe incaltamintea mea uda

 - Asta e infinitul, iti spun in timp ce iti ridic capul spre cer.

 - Ce vrei sa spui? 

 - E simplu. Asta e dovada infinitului. Cerul senin al noptii tarzii pe timp de iarna, atunci cand nu mai pare ars si ravasind cenusa. 

 - Stele?

 - Spatiile dintre ele. Spatii negre, vesnice, in care vezi ce nu ti-e permis sa ai vreodata. Limitare si infinit simultan.

 - Xibalba? Iad sau Paradis?

 - Ce zici de Purgatoriu?

 - Nu inteleg.

 - Tu nu intelegi nimic. Nu e Paradis, e doar intrarea spre cealalta lume, "place of fear".

 - Nu e ciudat ca vesnicia e o constelatie pe moarte? De ce nu ii spui, simplu, Orion?

 - Pentru ca nu ar mai fi o metafora

 - Nu traim o metafora. Traim ceva real. 

 - Traim o incercare pentru vesnicie. Singurul lucru ce ne da de inteles asta e ceea ce exista dincolo de stratul asta de gaz, ceea ce poti vedea doar in puritatea suprema. 

 - Crezi ca puritatea e vesnicie?

 - Cred ca bunatatea si curiozitatea sunt primii pasi spre ea. Cred ca puritatea e subestimata.

Respiratia ti se ingreuneaza, la fel si mobilitatea mainilor rosii si inghetate. Ochii tai striga "durere". Ai vrea sa iti frang inima, caci simti ca doar prin autoflagelare poti sa traiesti, sa iti tragi fiecare respiratie. Vrei sa pleci, asa ca ma ridic cu greu din cauza degetelor inghetate. Privesc cristalele de zapada de pe crengile copacilor si pe pamant, sub noi, scoase in evidenta de razele de luna. Realizez ca luna nu e nici pe departe la fel frumoasa pe cat crezi tu ca e, nu e la fel de frumoasa ca teama ta ca as putea sa nu-ti frang inima, sa nu iti alimentez durerea. 

 - Sa mergem!, iti spun ragusita.

 - As vrea sa nu te pierd, imi spui mintind.

   Iti privesc ochii si ma simt pregatita de moarte, pregatita sa traversez Calea Lactee in drumul meu spre Xibalba, pregatita sa imi metin aceasta pozitie a mintii pentru zilele ce vor urma, pentru zilele in care nu voi fi asa cum te astepti sa fiu, cele in care nu iti voi frange inima, caci vesnicia nu se termina niciodata, si nu efemeritate e ceea ce vreau.

   Te privesc si iti vad interiorul. impulsurile electrice ce iti fac inima sa pompeze sange in mainile-ti rosii. Esti fara margini, te vreau cu mine. Iti raspund:

 - O sa fiu aici, deasupra ta, pentru vesnicie.

despre

   Fericirea nu e niciodata ceva ce poate fi descris. Solemnitatea cu care rostesti cuvantul "iubesc" lasa de dorit. Forta dintre cuvintele "te" si "iubesc" actioneaza ca un perpetuum mobile asupra lor, astfel incat uiti ce spui.

   Cuvintele ies din gura ta si te intrebi de ce. De ce?

   Pentru ca ti-a scapat; indiferent de vointa ta, da, s-a intamplat, ti-a scapat. Te incordezi pentru ca nu poti crede ca o punere in cuvinte a unui sentiment atat de mare si-a facut loc printre dintii tai, printre buzele tale si a iesit afara odata cu vibratia corzilor vocale. Orgoliul tau e sfasiat si simti ca demnitatea ti-e pierduta pentru totdeauna. Te gandesti de ce ti s-a intamplat asta tocmai tie.

   Poate e din cauza faptului ca sunetul ploii ce pare a fi o galeata cu apa aruncata pe pervazul geamului din camera in care stati te-a facut sa ai fiori... poate joaca vitezelor luminii si a sunetului ce creeaza zgomote si lumini, conturand furtuna, te-a facut sa vrei sa iti imprimi mirosul lui pe toate hainele. poate... cine stie? zilele petrecute la tara acum cateva saptamani, cu talpile goale in pamantul reavan, razele soarelui intrate printre crengile brazilor din curte, cafeaua bauta prea dimineata impreuna si chiar glumele pe tema ochelarilor tai de soare te-au facut sa te gandesti ca poate ai vrea sa ii faci un portret intr-o zi...

   Poate groaza ce te apuca atunci cand simti ca o alta i-ar putea capta privirea te face sa porti fusta, chiar daca mereu ti s-a parut inutila; poate fi sentimentul ca te transformi intr-un muson cand degetele lui nu-ti mai ating talia, nici conturul fetei, nici macar mana... poate fi momentul in care tu spargi totul prin casa si plangi dintr-un sentiment de nervozitate accentuat si el doar sta si te priveste, incercand sa iti arate linistea adanca din sufletul lui din privire, si tu te calmezi si incepi sa razi... asta te transforma intr-o fiara; poate fi chiar sentimentul pe care-l ai cand il vezi tacut si apatic si tu nu stii de ce... acel crunt sentiment de tristete si singuratate ce ti se fixeaza intre emisferele cerebrale... 

   Pot fi nenumarate motive, dar probabil scancitul tau chinuit al "celor doua cuvinte" aproape tusite se datoreaza sentimentului de "aproape fericire" pe care il simti in acel moment, caracterizat prin faptul ca ai vrea ca timpul sa ramana exact in punctul in care e acolo, ca privirea lui insotita de zambet sa nu se schimbe nicicand. Stii ce simti? pozitia ciudata pe care ai luat-o la masa din bucatarie nu a fost vreodata mai confortabila si nu ti-ai dorit niciodata mai mult ca o tigara sa nu se termine. nu ai vrea ca alte maini sa te atinga, alte priviri sa te devoreze, nici nu iti imaginezi cum ar arata pe pielea ta alte urme de saruturi... e momentul perfect dupa indelungi asteptari. Esti fericita pentru ca iubesti!

ofilire

Cutia asta e goala. Cutia asta e mare.
Mergem pe strada, vezi un ghiocel iesit din zapada si te gandesti sa il rupi.
Te uiti la mine si la el. Eu ma uit la tine si astept. Nu se intampla nimic. Il bagi in buzunar si mergem mai departe.
Am in mine o dorinta arzatoare de a micsora distanta dintre mainile noastre, de a te face sa iti scoti incheietura din buzunar si barbia si gura din fular... imi doresc sa spui macar un cuvant.
Ajungem langa lac. E inghetat. Te pui jos, in zapada, cu picioarele incrucisate. Iti scoti mainile din buzunar si odata cu ele si ghiocelul strivit. Nu ai manusi.
Iti aprinzi o tigara cu al treilea chibrit. Te uiti la reflexia stelelor in lacul inghetat.
Ma pun langa tine, iti iau floarea din mana si o bag la mine in buzunar. Te privesc. Imi spui: "E nebuneste sa crezi in lucruri mici." Imi e frig.
Stingi tigara la jumatate, te ridici si incepi sa alergi pe lac.
Te intorci si ma prinzi de mana, ma tragi pe lac. Imi e frica. Ne trantim pe el, cu fata in sus; ne uitam la stele.
Imi spui: "E totusi greu.". Ma apropii de tine. Ma ridic si te privesc. Luna te face sa stralucesti. Te sarut. Ma indepartezi si iti tragi fularul, Te ridici si pleci.
Eu raman pe gheata si imi da o lacrima. Te urci in masina si pornesti motorul.
Ma ridic si alerg dupa tine.
Masina pleaca. Eu cad si incep sa plang. Motorul se opreste. Te dai jos, alergi pana la mine, te pui in genunchi si ma iei in brate. Ma strangi, incepi sa plangi.
Lacrimile iti curg pe obrajii mei odata cu ale mele. Barba ta imi zgarie pelea, iar mainile tale aproape ca imi rup oasele. Ma strangi in brate si plangi... continui sa respiri greu si sa ma rogi sa te iert... sa te golesti, sa te descarci, sa renasti. Ma opresc, te privesc. Ne urcam in remorca masinii, luam o patura si ne invelim.
Rasare soarele. Cateva vrabiute pierdute ciripesc si inecp sa se miste, scuturand zapada de pe cateva ramuri. Totul incepe sa sclipeasca in razele de lumina. Te privesc, mi te doresc. Ma mai uit odata la soare si imi dau seama ca trebuie sa plec.
Pornesc camioneta. Ma uit in spate. Nu mai esti. Ma intorc la spital. Nu le spun ca m-am intalnit iar cu tine, altfel nu as mai scapa de aici. Oricum nu mai scap, nebunia nu se vindeca. Ei spun ca sunt schizofrenica, noi stim ca nu e asa.
Astept noaptea. Am gasit un ghiocel ofilit in buzunar. Imi aminteste de tine. Sper ca diseara sa mergem la lac, nu am mai fost de mult timp.

cuvinte zburatoare

   Tu n-ai suflet, tu esti un suflet, ai un corp. Ai grija de el, de tine! 

   Nu intelegi ca totul tine de tine? daca invingi, esti tu! daca pierzi, esti tu! Nu te poti ascunde... Nimic nu e dupa altii. Inconstienti, poate (incercand sa ne gasim o scuza), renuntam la noi, la "cum ne e felul" si incepem sa fim un fel de vanzatori ale principiilor care se vand deja. Nu si-a dat nimeni seama cat de buni suntem la publicitate? La fel de buni precum suntem si psihologi... 

   Evident ca vei fi criticat... mereu esti. Si atunci ce ramane de facut? Sa nu spui nimic, sa nu faci nimic, sa nu fii nimic... ai si tu dreptatea ta.

   Te sorb ca pe cafeaua dulce dimineata dintr-o cana frumos decorata de fiecare data cand te vad. Bradul din sufragerie nu e nici pe de parte la fel de luminos ca si zambetul tau. Suflul tau peste suvita aia ce iti acopera ochii e adorabil. Stii ce vreau? ce vrem cu totii... nebunie, pace, Iad si Paradis, ploaie si umbrela, o promisiune pe care sa ti-o poti tine. 

   "Doar un lucru", spune ea ridicandu-si privirea: "Vreau sa iti amintesti de mine. Daca tu iti amintesti, atunci nu imi pasa daca toti ceilalti uita".

   Stii ce-i asta? evidenta vesniciei. Problema e ca noi credem ca avem timp... Am avea, daca nu am fi sadici si ne-am uita la ceas, daca nu am fi suficient de naivi incat sa fim singurii ce masoara timpul, suficient de curajosi incat sa facem fiinta umana sa sufere o teama paralizanta pe care nicio alta creatura nu o mai indura: teama de a ramane fara timp.

   De teama, incepi sa vorbesti mai mult; de fapt, cu cat spui mai multe, cu atat cuvintele inseamna mai putin. Si atunci te intrebi daca ai cu adevarat vreo valoare. Da, ai! stii care e? Aia pe care o ascunzi de dragul Slujbei de "vanzator de principii" (ale altora, ce-i drept). 

   Stii ce-i cert? ca nu as renunta la asta, la tine, pentru nimic in lume; pentru ca ador tragedia, duce la arta, iar tu esti arta din cap pana-n picioare. 

II

crezi ca tot ce straluceste e aur?  crezi ca totul se rezolva din cuvinte? sau... crezi ca esti fericit? Felicitari!
este un sentiment pe care il am cand ma uit in interiorul meu, un teribil sentiment ca totul sta pe loc. Stii ceva? nu sta! totusi, am obisit, m-ati obosit. De ce nu sunteti fericiti? de ce nu sunt o nota muzicala? De ce niciodata nu coincid dorintele creierului cu cele ale sufletului? de ce ai vrea sa te limitezi si mai mult impunandu-ti un principiu in care sa crezi? suntem limitati prin esenta. De ce nu suntem vesnici?
Esti ranit? si eu sunt. esti in flacari? si eu sunt.
Cineva a spus o replica inteligenta: " >> nimeni nu a iubit cat am iubit eu. nimeni nu a simtit cum am simtit eu.<< cu totii spunem asta. cu totii avem dreptate". Oamenii sunt in multe feluri, la fel ca si ce e in ei.

F 1377

E un joc, asa-i? 

M-am  saturat de jocurile tale tampite! spune-mi odata ca ma iubesti! 

Tot ce faci e sa-mi spui ca sunt cel mai oribil lucru care ti s-a intamplat, ca ai vrut sa ma faci sa fiu mizerabila, exact ca tine, si ca ai reusit?

Si ce daca ai reusit? Eu am facut dragoste cu tine! 

Si acum ce faci? Doar ma lasi balta? Vino inapoi si spune-mi! Iubeste-ma! Ia-ma in brate si saruta-ma!

Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, odata in toti acesti ani! spune-mi adevarul!

Imi spui ca cineva ca tine nu e facut sa stea intr-un loc si ca trebuie sa te misti, ca cerul este limita; apoi te indoiesti de asta. Vrei cumva sa te sinucizi?

Nu. Vezi ca te ploua. Bine, te las sa pleci.

Apoi vii la mine, ma strangi, ma strivesti, ma bagi in interiorul tau, traiesc in tine, prin tine.

Ramanem asa pana maine, apoi mori si ma lasi singura; tocmai cand recunoscusei...

Atat de aproape...