Cicatrici

   Deși nu sunt bătrână, pot afirma faptul că am supraviețuit, dar oameni pe care i-am cunoscut și i-am iubit nu au făcut-o.
   Aș vrea să pot spune că te obișnuiești cu moartea ca fiind parte din experiența noastră aici, dar nu e așa. Nu vreau sa mă obișnuiesc. 
   "Cicatricile sunt testament pentru viață. Dacă cicatricea e adâncă, așa a fost și iubirea. Așa să fie." Ce-i drept, țesutul cicatrizat e mai puternic decât ar fi putut fi originalul.

   As for grief, întotdeauna se va compara cu valurile. Când corabia este distrusă inițial, te îneci, cu ruine peste tot. Tot ceea ce plutește în jurul tău îți amitește de frumusețea și splendoarea corabiei ce nu mai e. Tot ce poți să faci este să plutești. Găsești câteva rămășițe ale ruinelor și te agăți pentru o vreme. Poate este un lucru fizic, poate o amintire fericită, o fotografie, sau poate este o altă persoană care plutește și ea. În timpul ăsta, tot ce poți face este să plutești. Rămâi în viață.
   La început, valurile sunt de 70 de metri și se spulberă peste tine fără milă, la diferențe de 10 secunde, nu-ți dau timp să prinzi o răsuflare. Tot ce faci este să te ții bine și să plutești. După un timp, poate săptămâni sau poate luni, vei observa că valurile încă au 40 de metri, dar apar la mai mari distanțe de timp, iar atunci când vin încă te spulberă și te șterg. Totuși, între ele poți respira, poți funcționa. Nu știi niciodată ce o să pornească durerea: poate fi un cântec, o fotografie, o intersecție de străzi, un răsărit sau mirosul de brad, poate fi orice... și valurile se prăbușesc. Între valuri, există viață.
   Undeva pe traseu, fiind diferit pentru fiecare, afli că valurile au doar 24 de metri, sau chiar 15, și deși încă vin, distantanțele între ele sunt mai mari, chiar le poți vedea venind: o aniversare, o zi specială, Crăciunul sau o plimbare prin parcul "Dimitrie Ghica". De cele mai multe ori le poți vedea venind și te pregătești pentru ca atunci când se revarsă peste tine știi că într-un fel anume, vei reuși, din nou, să ieși la suprafață: ud leoarcă, scupiând, încă agățat de un rest din epavă, dar vei ieși.
   Valurile nu se opresc niciodată, dar într-un anume fel, nu vrei să se oprească, vrei doar să înveți să le faci față. Vor veni și altele, le vei supraviețui și lor.
   Amintește-ți că dacă încă respiri, tu ești norocosul.

"Dacă ești norocos, vei avea multe cicatrici din multe iubiri. Și multe epave."